Pe când eram adolescent (si e cam multicel de atunci...) medicii treceau drept persoane dintre cele mai echilibrate, cumpanite, calme, ponderate. Termenul de "stres", lansat de un canadian, dr. H. Selye, înca nu intrase în uz, dar oricum nu s-ar fi potrivit marii majoritati a urmasilor lui Hipocrat. Astazi însa (si) în aceasta privinta s-a facut o cotitura de 180 de grade: practicarea medicinii a devenit una dintre ocupatiile cele mai stresante. Si nu numai la noi (unde cauzele generatoare de asemenea stari încep cu conditiile precare de lucru si merg pâna la salariile care ar fi de râs, daca situatia n-ar fi tragica), dar si în Occident.

Un recent studiu-pilot al Agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate în Munca arata ca peste 25% din vest-europenii ce lucreaza în Sanatate au probleme de stres. Iar dintre acestia, cei mai afectati sunt medicii de familie. Raspunzând la o ancheta, unul dintre ei spunea: "ca medic de familie, trebuie tot timpul sa iau decizii, iar erorile nu sunt inevitabile (...) Cel mai adesea ma întreb ce sa fac pentru a nu fi contraproductiv (...) În rest, medicul suporta, ca toata lumea, factorii de stres existenti în societate"...

La noi, o echipa a Institutului de Sanatate Publica Bucuresti a întreprins un studiu similar în trei unitati sanitare din Capitala. Lotul testat era de 60 de medici (primari, specialisti, generalisti), dintre care cca 63% femei si 37% barbati, media de vârsta fiind în jur de 43 de ani, iar a vechimii în profesie - de 17,5 ani. Fara a intra în toate detaliile acestei investigatii, am retinut ca, în raport cu profilul unitatii în care lucreaza, persoanele testate considera ca factorii solicitanti sunt: constrângerea temporala, perturbarea ritmurilor circadiene, caracterul disritmic al activitatii, riscul decizional (cei ce au raspuns astfel erau de la Salvare), insatisfactia profesionala, dificultatile privind adaptarea si insertia în breasla, pericolul pentru sanatatea proprie, responsabilitatea deosebita, suprasolicitarea emotionala etc.

Analizând stresul socio-profesional pe grupe de vârsta, cercetatorii au gasit ca stresul mediu îi afecteaza pe cei de 30-40 de ani, între 53% si 100%, pe cei de 41-50 de ani, între 40% si 67%, iar pe cei în etate de 51-70 de ani, între 67% si 75%. În ce priveste stresul major, el e prezent mai ales la cei între 41 si 50 de ani, dar nu în proportii mai mari de 23%. Legat de stres e si nivelul depresiv: cel moderat se manifesta mai ales la cea mai tânara grupa de vârsta (între 7,7% si 37%) si la cea medie (33% pâna la 40%); nivelul major e mai putin frecvent si nu depaseste 15% (la grupa cea mai tânara), la grupa vârstnicilor fiind 0.

Din concluziile acestui studiu e de retinut ca la majoritatea loturilor investigate exista (dar nu este caracteristic) stresul cronic major, ca tinerii prezinta cea mai ridicata cota a stresului de nivel mediu si ca la o mare parte dintre ei se remarca un stadiu major al depresiei. Mergând mai departe, cercetatorii de la ISP Bucuresti au analizat, într-un alt studiu, reactiile cardiovasculare la situatiile stresante, ajungând la concluzia ca sistemul c/v reprezinta principala si cea mai sensibila tinta a raspunsului organismului la diferite forme de stres. E regretabil totusi ca amintitii cercetatori nu au luat în studiu si categoria de medici cea mai numeroasa si, se pare, cea mai vulnerabila la stres - medicii de familie. Dar timpul nu e pierdut...

Adevarul este însa ca nu exista profesie sau loc de munca lipsite de stres. De fapt stresul (care apare pe neasteptate si fara a tine seama de vârsta) face parte din viata oricarui om ce munceste si traieste în societate, constituind - dupa opinia doctorului H. Selye - "sarea si piperul vietii".

Dan LAZARESCU
Sursa: Revista "Viata Medicala", Nr. 52/2001